LiveTimisoara.ro

Absolventii pot primi raspuns pe loc daca sunt admisi la universitate in Marea Britanie

evomag.ro%20

EDMUNDO (1)Odată cu publicarea rezultatelor de la examenul de bacalaureat, 10 universități din Marea Britanie vin în România pentru a concura cu marile centre universitare care își încep și ele admiterile. Sesiunea de admitere cu răspuns pe loc are loc pe 13 și 14 iulie la sediul EDMUNDO din București și se adresează celor care doresc să urmeze un program de licență, de masterat sau chiar de MBA în Regatul Unit. 70% dintre absolvenții români acceptați la universitățile din UK au avut medii la bac între 7 și 9 în 2016

Dacă în România, la facultățile cu profil uman, mediile de admitere la buget depășesc nota 9, pentru universitățile din Marea Britanie acceptul poate începe chiar și de la 7, deoarece pentru aceste universități notele contează mai puțin decât profilul și abilitățile reale ale candidatului. Mai mult decât atât, condițiile și facilitățile academice oferite de aceste universități sunt net superioare celor din țara noastră. Raportat la anul academic anterior, 11,5% dintre aplicanți au fost acceptați cu medii la bac sub nota 7, pe când notele de 7 și 8 au avut un procentaj de 22%. Punctajele cele mai des întâlnite sunt ale studenților români din anul I din UK au fost între 8 și 9, iar din totalul candidaților, doar 25,9% au avut rezultate de peste 9 la examenul de bacalaureat.*

Structura admiterii cu răspuns pe loc
Sesiunea de admitere este organizată sub forma unui interviu de 15 minute cu reprezentantul universității, iar la final, candidatul va afla dacă este acceptat și, de asemenea, pe ce burse se poate baza. Documentele necesare pentru admiterea cu răspuns pe loc constau în prezentarea foii matricole și a adeverinței sau a diplomei de bacalaureat (pentru absolvenții de liceu), respectiv a adeverinței de licență (pentru admiterea la master). Pentru cei care nu au atestat de limba engleză, universitățile acceptă fie atestatul de limbă de la examenul de bacalaureat, dacă rezultatul este B2 sau pot susține un test de echivalare cu reprezentanții universităților la o data ulterioară.

Universități participante la admiterile cu răspuns pe loc
Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, NAVITAS, University of Essex, University of Greenwich, University of Hertfordshire, University of Northampton, University of Suffolk și University of West London sunt cele 10 universități care vin în România, o parte dintre acestea în premieră la sesiunea de admitere. Motivele pentru care reprezentanții universităților revin an de an în România se datorează candidaților valoroși care își doresc să beneficieze de resursele excelente ale mediului academic britanic.

Studenții români sunt o parte vitală din campusul nostru; sunt printre cele mai active și implicate comunități de studenți și aduc o enormă valoare adăugată atât academic, cât și social; 10% din totalul studenților noștri sunt români! – a spus Stephanie Sandford, Regional Manager la Coventry University (universitatea cu cei mai mulți români din lume).

Surse de finanțare pentru absolvenții români acceptați la studii în Marea Britanie
Costul studiilor la universitățile din Marea Britanie poate fi acoperit printr-un împrumut de la Guvernul Britanic, care se restituie gradual, numai după absolvirea studiilor și în momentul în care absolventul are deja un venit suficient de mare care să îi permită rambursarea. În ceea ce privește bursele, toate universitățile care participă la admiterea cu răspuns pe loc oferă sprijin financiar, lista burselor completă fiind disponibilă pe site.

Este deja al treilea an când EDMUNDO și universitățile din Marea Britanie oferă o ultimă șansă proaspeților absolvenți de a deveni studenți internaționali în UK. Ba mai mult, candidații beneficiază de o procedură simplificată de admitere, dar și de surse de finanțare destinate exclusiv celor care participă la admiterile cu răspuns pe loc. Numărul tinerilor care doresc să urmeze un program de licență sau de masterat crește în fiecare an – de exemplu, anul trecut 3.735 de elevi de liceu au aplicat la studii în Marea Britanie, iar dintre aceștia, 35% au beneficiat de consiliere gratuită din partea consilierilor EDMUNDO – a spus Bogdan Kochesch, Managing Partner EDUCATIVA Group.

Înscriere și programare la interviu
Înscrierile se fac pe site, iar pentru mai multe detalii, consilierii EDMUNDO stau la dispoziţia celor interesaţi să afle informaţii despre oportunităţile academice din străinătate, serviciile de consiliere fiind complet gratuite.

livetimisoara.ro

Comments

comments