LiveTimisoara.ro

Nume importante ale studiilor romanesti in lume se reunesc la UVT

evomag.ro%20

Universitatea de Vest din Timișoara și partenerii săi organizează, în perioada 21 – 23 septembrie, cea de-a doua ediție a conferinței internaționale a româniștilor, cu titlul Studiile românești: strategii, interferențe, varietăți. Conferința reunește multe nume importante ale studiilor românești în lume, peste de 50 de profesori și cercetători de la departamentele de română ale unor universități din Austria, Cehia, Croația, Italia, Republica Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Ungaria și Ucraina.uvt timsoara

Evenimentul se adresează profesorilor de limbă, literatură, cultură și civilizație românească de la departamentele de specialitate ale instituțiilor de învățământ superior din afara granițelor României și își propune dezbaterea unor probleme ale românisticii actuale, care vor fi abordate din perspectivă academică, educațională și interdisciplinară.

În sesiunile plenare și în panelurile din cadrul manifestării vor fi abordate subiecte de literatură și lingvistică, teme de civilizație și cultură românească, precum și chestiuni referitoare la problemele învățării limbii române de către străini, respectiv la transmiterea informațiilor despre civilizația și cultura românească în cele mai diverse spații lingvistice și culturale.

Manifestarea este organizată de Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul de Studii Românești (din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie), în colaborare cu Universitatea din București, prin Centrul de Studii Românești (din cadrul Facultății de Litere) și este susținută de Consiliul Județean Timiș.

livetimisoara.ro

Comments

comments