LiveTimisoara.ro

O eleva din Timisoara se poate bucura de o bursa la Transylvania College din Cluj

Irina Ghițuică (foto) din Timișoara și Daria Perneș din Oradea sunt câștigătoarele competiției Scholarship Society 2017 și vor beneficia de burse de excelență la Transylvania College din Cluj-Napoca pe toată durata liceului. Cele două eleve au fost selectate printr-un proces desfășurat începând cu luna aprilie și care a inclus trei etape: dosar de înscriere cu eseu și scrisori de recomandare, un set de trei testări (examene scrise de limba engleză și matematică și testare CAT 4 computerizată) și un interviu cu comisia de burse, formată din reprezentanți ai mediului business local care susțin excelența în educație.Irina Ghituica, Timisoara
În competiția din acest an s-au înscris 15 elevi din 6 județe. Cu toții au participat la testări, iar 6 dintre ei au susținut interviurile finale cu membrii comisiei de burse, formată din reprezentanți ai mediului business: Maria Șerbănescu (membru, Consiliul de Administrație, Electrogrup), Anca Popescu (sales manager, RondoCarton), Delia Oprean (manager, Cabrio Invest), Tiberiu Moisă (director general adjunct – banking pentru IMM, Banca Transilvania), Wouter Reijers (consul onorific al Olandei la Cluj-Napoca).

Irina Ghițuică a aflat de program cu câteva zile înaintea termenului-limită de înscriere, iar părinții au ajutat-o să-și finalizeze dosarul la timp. „M-am înscris pentru că m-a atras predarea în limba engleză, fiindcă deschide o mulțime de oportunități pentru viitor, și faptul că școala este foarte bine structurată și se concentrează exact pe ce vor să urmărească copiii în viață, nu pe toate materiile”, a spus eleva. Părinții au fost impresionați de comunicarea avută pe tot parcursul procesului de selecție: „Acesta a cuprins nu doar cunoștințele tehnice, ci și o evaluare a potențialului copilului: o analiză a unde suntem și unde putem ajunge în cazul în care copilul este motivat și ce va învăța în acești patru ani de zile se va transpune în realitate. Ne-a plăcut că se concentrează pe analiza situației actuale, analiza situației viitoare și un program prin care copilul poate să-și atingă potențialul la maximum.” Irina a obținut la examenul de capacitate media 9,90, cu aceleași note la matematică și limba română.

Daria Perneș i se va alătura din toamnă lui Sergiu Ciavoi, care i-a fost coleg de gimnaziu în Oradea, cu un an mai mare și care este unul dintre bursierii Scholarship Society 2016. „Modelul Cambridge dezvoltă anumite părți ale tale – se focalizează mai mult asupra personalității, iar tu înveți să te cunoști pe tine, ceea ce consider că e foarte important”, a spus Daria. Ea a obținut la examenul de capacitate media 9,70 (9,50 la limba română și 9,90 la matematică).

Comisia de burse a decis câștigătorii înainte de susținerea examenului de capacitate, iar rezultatele foarte bune pe care aceștia le-au obținut la evaluarea națională ne confirmă decizia de a le acorda încredere în dezvoltarea educațională. Scholarship Society este un program de excelență unic în România, care se adresează elevilor talentați, ce pot contura lumea de mâine – lideri, cercetători, artiști, inventatori. Credem că Irina și Daria au acest potențial și vom lucra în următorii patru ani, împreună, să-l dezvoltăm cât mai mult – a declarat Ruxandra Mercea, directorul executiv al Transylvania College.

Studiile liceale de la Transylvania College se desfășoară integral în limba engleză, urmează curriculumul britanic, care permite alegerea disciplinelor studiate în funcție de interesele și aptitudinile elevului, și se finalizează prin obținerea  diplomelor Cambridge A-level, recunoscute la nivel internațional.  Absolvenții Transylvania College studiază la universități din țară și străinătate – Marea Britanie, SUA, Japonia, Australia, iar printre specializările alese de ei se numără ingineria, biochimia, psihologia, comunicarea, științele juridice, informatica și științele economice.

livetimisoara.ro

Comments

comments

elefant.ro%20