LiveTimisoara.ro

Programul Scolii de Arte Timisoara in luna DECEMBRIE

Decembrie aduce o adevărată avalanșă de evenimente artistice în clădirea franciscanilor: cursanții Școlii de Arte din Timișoara susțin, în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș (str. E.Ungureanu nr.1), o sumedenie de spectacole, de muzică ușoară și clasică și rock, de dans și de stil. Clasele de pian ale prof. Laura Sabău și Oana Merceanu au susținut un recital în 8 decembrie. Iar clasa de pian prof. Roxana Pârvu, clasa de vioară prof. Edmund Dandoți și clasa de chitară prof. Alexandru Faur se reunesc într-un spectacol în 12 decembrie, de la ora 17: 00. Cursanții vor aborda un repertoriu format din muzică clasică, de film, colinde și muzică rock. sc de arte
În 13 decembrie 2017, de la ora 17: 00, clasa prof. Georgiana Necșa va susține un recital, iar în 15 decembrie 2017, clasa de canto muzică ușoara a prof. Marc Antoniu, clasa de canto muzică clasică a prof. Vanana Ciolac, clasa dans modern Adela Scorobete și clasa de design vestimentar prof. Gabriela Muscan vor prezenta în fața publicului rezultatele muncii lor din trimestrul acesta, într-un program eclectic și captivant, adresat tuturor vârstelor.

În 14 decembrie 2017, la ora 14: 00,  pe simezele Consiliului Județean Timiș de la etajul III va avea loc expoziția clasei de pictură prof. Lucia Stoica intitulată ”Povești . . . povești”, în care 10 cursanți, dar și absolvenți ai Școlii de Arte din Timișoara, vor exprima plastic povestea lor.

Accesul publicului la toate aceste evenimente este liber.

Comments

comments