LiveTimisoara.ro

RATT: La ora actuala mijloacele de transport circula normal

evomag.ro%20

Ca urmare a fenomenelor meteorologice deosebite din data 17.09.2017, Regia Autonomă de Transport Timişoara a intervenit de urgenţă pentru repunerea în funcţiune a transportului public, la ora actuală mijloacele de transport circulând normal.

În noaptea zilei de 17. 09. 2017, R.A.T.T. a intervenit cu utilaje şi echipe pentru deblocarea liniilor de tramvai de la Gara de Nord, strada Preyer, bulevardul Dâmboviţa, pe întregul traseu al liniei 9, strada Ştefan cel Mare, Catedrala Mitropolitană şi la depoul de tramvaie, unde din cauza acoperişurilor de la societăţile private din apropiere,  30% din liniile de contact au fost avariate. În cursul zilei de astăzi, echipele de intervenţie R.A.T.T. vor lucra pentru punerea în funcţiune a liniilor de troleibuze distruse ca urmare a copacilor şi acoperişurilor căzute pe acestea. În prezent troleibuzele circulă pe autonomie (diesel), pe traseul normal. Cu excepţia liniei 4, pe tronsonul Ciarda Roşie – AEM, toate tramvaiele circulă normal. De asemenea, echipele de intervenţie s-au deplasat la ieşirea din oraş de pe Calea Lugojului, pe traseul liniei M11.ratt troleu
Autobuzele sunt scoase în traseu în număr redus din cauza asigurării programului de transport pe traseele de tramvai (cum este linia 5 tramvai cu microbuze, linia 7 tramvai cu autobuz şi linia 2b cu autobuz) ca urmare a lucrărilor de infrastructură rutieră desfăşurate de Primăria Municipiului Timişoara în oraş. De asemenea, din cauza distrugerilor şi a lipsei de comunicaţie între staţiile VeloTM şi Dispeceratul central cauzate de condiţiile meteo extreme din seara zilei de 17 septembrie, 14 dintr-un total de 34 de staţii VeloTM sunt offline. S-a intervenit la operatorul  care asigură comunicaţiile, în cel mai scurt timp staţiile fiind din nou funcţionale.

R.A.T.T. transmite faptul că, din cauza personalului redus de la secţia de autobuze, începând cu data de 19.09.2017, pentu a se asigura cu prioritate traseele urbane şi metropolitane cu autobuz şi a circulaţiei pe liniile de tramvai suspendate, cursele de convenţie se vor suspenda până la terminarea lucrărilor la infrastructură şi revenirea curselor pe traseele obişnuite.

livetimisoara.ro

Comments

comments