LiveTimisoara.ro

Timisoara va deveni primul oras din Romania cu 100 de kilometri de piste pentru biciclisti

Timișoara va deveni primul oraș din România cu 100 de kilometri de piste pentru bicicliști. Anual, se vând peste 370 de mii de biciclete, în toată țara. În tot mai multe orașe, administrațiile locale investesc în piste pentru bicicliști. Chiar și acolo unde nu sunt spații special amenajate pentru iubitorii de pedalat, există cerere. În București, sunt 7 kilometri de piste peste bicicliști, iar în ultimul an nu s-a construit nimic. Totuși, zilele trecute bucureștenii au stat ore în șir la coadă ca să prindă un voucher pentru bicicletă, oferit de Primăria Municipiului București – se precizează în comunicatul de presă transmisă redacției de Bicicletele Pegas. robu bicicletaÎn Timișoara, un oras cu o suprafață de două ori mai mică decât a Bucureștiului există deja aproximativ 90 de kilometri de piste pentru bicicliști. Tocmai de aceea, Bicicletele Pegas a decis să deschidă aici primul magazin din țară.

Comunitatea Pegas din Timișoara este cea mai puternică din țară, timișorenii fiind numărul unu în ceea ce privește comenzile online pentru biciclete de pe platforma magazinului nostru virtual. Era firesc să venim și mai aproape de timișoreni cu un magazin special dedicat sportului pe roți, noi fiind deja prezenți în localitate prin partenerii noștri – explică decizia Andrei Botescu, co-fondator Atelierele Pegas.

În plus, primarul Nicolae Robu, prezent la evenimentul de lansare al magazinului, le-a promis timișorenilor că va construi și mai multe piste, în oraș.

Una dintre prioritățile mele ca primar al Timișoarei este să creez condiții cât mai bune pentru folosirea în oraș a bicicletelor, trotinetelor și a celorlalte mijloace de locomoție, 100% ecologice. În acest sens, am creat un număr important de kilometri de piste de biciclete, rețeaua Timișoarei ajungând să măsoare la ora actuală nu mai puțin de 90 kilometri, iar până la sfârșitul anului, vom ajunge primul oraș din România cu peste 100 km de astfel de piste, chiar sensibil peste 100 kilometri – a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Piste de biciclete în jurul Timișoarei
În plus, în parteneriat cu primăriile comunelor din Polul de Creștere Timișoara, vom crea o rețea complexă de piste pe o rază de cca 30 kilometri de Timișoara, dedicată atât deplasării cu bicicleta la serviciu sau pentru rezolvarea unor probleme, cât și plimbării pur și simplu, petrecerii în mod plăcut și sănătos a timpului liber. În Timișoara, am creat un sistem de punere la dispoziția cetățenilor gratuit, sub gestiune informatizată, a 450 de biciclete, cu stații în vecinătatea stațiilor de transport în comun, respectiv pe malurile Begăi, maluri pe care avem cca 20 kilometri de piste, sistem care funcționează excelent, fiind deosebit de utilizat și apreciat de cetățeni. (…) Felicit Atelierele Pegas pentru reluarea activității de producție de biciclete și pentru deschiderea primului magazin în Timișoara și îi urez mult succes! Pegas este un brand demn de tot respectul și sunt convins că el se va bucura de o atenție deosebită din partea iubitorilor de bicicletă timișoreni”, a declarat primarul Timisoarei, Nicolae Robu

În magazinul de 450 mp, deschis în Timișoara, s-au investit 120 de mii de euro. Deschiderea se face cu peste 200 de biciclete, iar pe stoc vor ajunge în zilele următoare și recent lansata colecție de vehicule electrice. Primii clienți au fost întâmpinați cu reduceri de 28 %, iar prețurile rămân valabile până la sfârșitul săptămânii viitoare.

Vârful de gamă este Pegasul electric, Dinamic Suprem, care costă 7000 de lei, în timp ce în medie, prețul unei biciclete este de 1200- 1800 de lei, iar o bicicletă pentru copii se vinde cu prețuri începând de la 720 de lei.
Bicicletele Pegas au fost relansate în urmă cu cinci ani. Anul trecut, s-au vândut 10 mii de biciclete Pegas, iar anul acesta fondatorii și-au propus să vândă 20 de mii de vehicule pe două roți. Obiectivul principal al Atelierelor Pegas este de a crește calitatea vieții românilor. Reprezentații Pegas își doresc ca 30 la sută dintre români să folosească bicicleta în activitățile zilnice.

Bicicleta a devenit în ultimii ani mai mult decât un mijloc de transport. La Pegas ne dorim ca vehiculele pe care noi le creăm să acopere cât mai multe zone din activitatea zilnică a oamenilor şi să doreşte să combine într-un acord cât mai fin aspectul util cu cel plăcut. Mobilitatea, eficienţa şi aspectul se împletesc numai bine în bicicletele noastre, mai ales că începând de anul trecut avem o gamă completă atât pentru întreaga familie, de la cei mici la adulți, cât și o gamă diversificată pe zonele unde va fi folosită bicicleta: urban, nisip, teren accidentat sau chiar zăpadă – adaugă Andrei Botescu.

Din cele 50 de mii de biciclete pe care le va produce Pegas în 2018, 20 de mii vor ajunge în programul de bike sharing. Smart Bike-sharing-ul imaginat de Atelierele Pegas se bazează pe un device discret montat pe bicicletă cu mai multe funcţii controlat printr-o aplicaţie de telefon. Acesta urmează un flux tehnologic uşor şi modern spre a uşura interacţiunea cu utilizatorul final. Identificarea locaţiei unei biciclete disponibile, rezervarea bicicletei, funcţia de autolock, plata prin intermediul telefonului, GPS tracking sau senzor de mişcare sunt atributele specifice ale acestui device.

La bază, schema de bike-sharing are o caracteristică flexibilă: poţi lua o bicicletă dintr-un punct şi, în funcţie de nevoie sau destinaţie, o poţi lăsa în alt loc predefenit. Astfel, o bicicletă poate fi folosită de mai mulţi utilizatori pe zi. De altfel, această alternativă la transport aduce plus-valoare operatorilor şi, nu în ultimul rând, utilizatorului final. Avansul tehnologic şi perspectivele acestuia indică faptul că un astfel de sistem înglobează mai multe paliere din punct de vedere constructiv: bicicletă în sine, sistemele informaţionale integrate (GPS, smartlock etc), parcările sau dock-urile inteligente. Sinergia acestor elemente oferă o experienţă îmbunătăţită utilizatorului final şi angrenează din punct de vedere economic mai mulţi participanţi la exerciţiul acestuia. Pe plan local şi nu numai, toate aceste domenii care compun sistemul de bike-sharing aduc un orizont de dezvoltare comunitară şi ajută o parte a economiei într-un mod unic.

Povestea Pegas a început în anii `70 cu un cadru de bicicletă construit într-o fabrică de armament, la Zărnești. Marca a dispărut imediat după Revoluție ca să prindă din nou viață, 20 de ani mai târziu. De cinci ani, bicicletele Pegas a reîmpânzit străzile țării și atrag toate privirile.

livetimisoara.ro
foto: facebook.com

Comments

comments

elefant.ro%20