Anul trecut, în Ungaria s-a consumat cu 0,5% mai multă benzină şi cu 1,4% mai puţină motorină în comerţul cu amănuntul, faţă de 2023, consumul de carburanţi scăzând în medie cu 0,6% – a anunţat joi Uniunea Petrolului din Ungaria (MÁSZ) pe site-ul său.

Consumul total a fost de 3,89 miliarde de litri în cursul anului; 1,54 miliarde de litri de benzină şi 2,34 miliarde de litri de motorină au fost alimentate în vehicule, potrivit datelor agregate ale companiilor membre ale MÁSZ.

În cadrul categoriilor de carburanţi s-au consumat 269,5 milioane de litri de benzină premium în 12 luni, cu 9,8% mai mult decât în anul precedent. Automobiliştii au alimentat 1,27 miliarde de litri de benzină 95, cu 1,3% mai puţin faţă de 2023.

Consumul de motorină premium a fost de 202,6 milioane de litri anul trecut, în creştere cu 15,6% faţă de anul precedent. Vânzările de motorină non-premium au fost de 2,14 miliarde de litri, ceea ce reprezintă o scădere cu 2,7% faţă de 2023.

Companiile membre ale MÁSZ operează 1 057 din cele aproximativ 2 030 de staţii de alimentare din ţară, ele comercializează aproximativ 75% din totalul vânzărilor de benzină şi 66% din vânzările de motorină, în cadrul comerţului cu amănuntul.

MTI