Doi sportivi ai Politehnicii Timișoara au participat, săptămâna trecută, la Campionatul European de juniori și cadeți la floretă, desfășurat la Napoli. Dumitrița Josan s-a clasat pe locul 5, în timp ce Felix Dogariu a fost pe locul 37 la masculin.

A fost un sfârșit de săptămână încărcat pentru doi dintre floretiștii legitimați la Politehnica Timișoara. Dumitrița Josan și Felix Dogariu s-au aflat la Napoli, acolo unde au participat la Campionatul European de juniori și cadeți.

La floretă feminin, cadeți, Dumitrița Josan, în vârstă de 17 ani, a fost aproape de medalii. Sportiva Politehnicii Timișoara s-a clasat pe locul 5. Felix Dogariu, proaspăt campion național, a terminat competiția pe poziția a 37-a în clasamentul cadeților, la floretă. Hunor Kosztolányi, un alt sportiv care este legitimat atât la Politehnica Timișoara, dar și la un club din Ungaria, s-a poziționat pe poziția a 5-a.

Totodată, pe această cale, CSU Politehnica Timișoara vrea să o felicite pe timișoreanca Alexandra Adoch, de la ACS Floreta, pentru locul 6 pe care l-a obținut în cadrul competiției, la feminin. O așteptăm în culorile alb-violete ale Politehnicii Timișoara.