The People’s Champ, Flavius Biea, revine în ring pentru a-și păstra centura IBA cucerită după ce l-a învins la puncte pe argentinianul Juan Jose Velasco într-o gală desfășurată la Mioveni anul trecut, pe 5 mai. Flavius Biea devenise astfel cel de al cincilea român campion mondial la box profesionist, după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute şi Adrian Diaconu. Pentru acest titlu au luptat de-a lungul timpului mai multe nume sonore din box, precum Floyd Mayweather, Oscar De la Hoya, Roberto Duran, Roy Jones Jr sau Arturo Gatti.
De data aceasta, Biea va boxa la Timișoara, pe 27 aprilie, în fața unei asistențe care a așteptat revenirea acasă, în ring, a campionului, aproape doi ani de zile. În cea din urmă evoluție în Sala Sporturilor Constantin Jude, Flavius Biea a fost declarat învingător la puncte în fața argentinianului Ruben Ricardo Villalba, triumf ce i-a adus bănățeanului și centura WBC Latino.
Flavius așteaptă cu nerăbdare să confirme încă o dată în prezența celor mai înfocați susținători, la Timișoara, cu atât mai mult cu cât ultima prezență în ring a avut loc departe de cei dragi, la Bogota în Columbia, acolo unde Biea l-a învins fără emoții pe argentinianul David Benitez prin KO tehnic în repriza secundă.
Va fi un fightcard cu meciuri de top, pe lângă Biea fiind deja confirmate la gală alte două nume din boxul profesionist de la noi, Mihai Nistor și Claudiu Ienci.
Ienci a debutat în boxul profesionist la doar 20 de ani cu victorie în fața lui Ionuț Trandafir chiar în gala în care Flavius Biea îl învingea pe Villalba la Timișoara.
Mihai Nistor l-a învins la amatori prin KO pe celebru Antony Joshua, în repriza a treia, în turul al treilea al Campionatelor Europene din Turcia, în anul 2011. Nistor are o poveste interesantă în nobila artă după ce a început boxul la 16 ani şi mulţi considerau că este prea târziu pentru a realiza ceva. Totuşi, la trei luni după ce şi-a legat mănușile pentru prima dată, el a câştigat titlul naţional la categoria grea. La profesioniști, Nistor are 7 victorii din tot atâtea lupte, toate încheiate înainte de limită.
Revenind la meciul lui Flavius Biea, care este prevăzut pentru 12 reprize, nu este cunoscut încă numele adversarului, dar cel mai probabil va fi tot din America Latină, anunță organizatorii evenimentului.