Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) anunță încheierea expoziției „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă / Catharsis at an edge of the world. Suzana Fântânariu, a retrospective” pe data de 28 iulie 2024.

Expoziția, deschisă publicului în perioada 07.12.2023 – 28.07.2024 oferă vizitatorilor o incursiune profundă în opera și viziunea artistică a uneia dintre cele mai importante figuri ale artei contemporane românești, Suzana Fântânariu. 

Cuprinzând lucrări reprezentative din diferite etape ale carierei sale, expoziția este un prilej unic de a descoperi complexitatea și profunzimea creațiilor Suzanei Fântânariu din 1974 până în prezent, exprimate în tehnici diverse, precum: desen, instalație, cărți-obiect, gravură, asamblaj, colaj, etc. Publicul a avut ocazia să descopere lucrări consacrate din diferite perioade, precum seria „ Ambalaje pentru suflet”, diferite cărți-obiect, ciclul „Jurnale utopice”, alături de lucrări mai puțin cunoscute, precum gravurile din studenție, expuse în premieră în ultimii 50 de ani, documente din arhiva artistei sau aspecte mai intime din creația acesteia, precum trusa de gravură în lemn sau plăcile de xilogravură expuse în Spațiul 7 al expoziției, care dezvăluie munca titanică a unei artiste ce a marcat artă est-europeană din ultima jumătate de secol. 

Născută în 1947 în localitatea Baia, județul Suceava, Suzana Fântânariu s-a stabilit în Timișoara în 1986, unde a avut o carieră didactică și expozițională de cea mai înaltă ținută, reprezentând cu succes identitatea artei românești și a orașului care i-a devenit casă în sute de expoziții naționale și internaționale, bienale, trienale și foruri dedicate artei contemporane la cel mai înalt nivel. 

Pe parcursul desfășurării expoziției, MNArT a găzduit numeroase evenimente conexe, inclusiv tururi ghidate, ateliere de creație, proiecții de film, discuții cu critici de artă și curatori, menite să ofere publicului o înțelegere mai profundă a operei Suzanei Fântânariu și a influențelor care au modelat-o. O serie de texte consistente inspirate de expoziție au generat reacții importante în presa națională și internațională.

Curatoarea expoziției, Dr. Andreea Foanene, a declarat: „Suntem extrem de mulțumiți de succesul expoziției și de interesul crescut al publicului față de opera Suzanei Fântânariu. Această retrospectivă a fost o oportunitate de a celebra o carieră remarcabilă, de a încuraja o apreciere mai largă a artei contemporane românești și de a îmbogăți spațiile și patrimoniul MNArT prin intermediul creațiilor uneia dintre cele mai importante artiste românce din ultima jumătate de secol XX, Suzana Fântânariu”.

Înainte de închiderea expoziției, duminică, 28 iulie, de la ora 18.30 va fi organizat un tur ghidat gratuit, o ultimă ocazie de a explora universul creat de artista Suzana Fântânariu. Numărul maxim admis este de 20 de persoane, cu înscriere prealabilă la numărul de telefon 0734775554 ori pe contact@mnart.museum. Pentru mai multe informații despre evenimentele noastre, vă rugăm să vizitați site-ul MNArT https://mnart.museum/ sau să ne urmăriți pe rețelele de socializare.

Reamintim că în zilele de 26, 27, 28 iulie cu ocazia celebrării Zilei Județului Timiș, accesul în muzeu este gratuit.

Mulțumim tuturor celor care au vizitat expoziția și au participat la evenimentele noastre. MNArT rămâne dedicat misiunii sale de a promova arta contemporană și de a oferi o platformă de cercetare, evidențiere, conectare și sporire a patrimoniului pe care îl are în grijă.