Asociatia Sangri-La Artistic Ground incepe astazi o serie complexa de activitati dedicate cresterii gradului de constientizare in randul publicului a riscurilor de sanatate prezentate de virusul HPV, cat si a posibilitatilor de preventie care exista, prin proiectul artistic Papiloma Party.

Initiatoarea proiectului – regizoarea si scriitoarea Alina Pietrareanu – a reunit o echipa interdisciplinara de artisti pentru crearea unui spectacol multimedia despre HPV, cu premiera la final de octombrie, in spatiul /SAC Malmaison. Proiectul cuprinde, pe langa spectacol, si ateliere in licee, dezbateri publice si o platforma online de dialog si informare. La inceputul lunii august s-a lansat platforma de dialog si informare a proiectului, care consta in grupul de Facebook dedicat – HPV Community.

„Pentru ca stim cat de important este, atunci cand afli ca ai HPV, sa gasesti informatii sigure, dar si o comunitate care sa te sprijine si sa nu te judece, am decis sa cream acest loc de intalnire virtual in care sa se regaseasca ultimele informatii despre virus si vaccin, povestile altor persoane care au trecut prin asta, recomandari de arta cu aceeasi tema, dar nu in ultimul rand, un cadru de dialog safe cu alte persoane. Daca totul merge bine, ne gandim si la eventuale intalniri fizice cu comunitatea.”, spune Alina Pietrareanu.

In ceea ce priveste spectacolul, acesta va avea la baza povesti reale, strangand peste 30 de marturii de la persoane care au HPV, si va imbina arta performativa cu noile tehnologii de mapare corporala cu senzori de miscare, dar si cu arta 3D.

Romania este pe primul loc in Europa ca numar de victime ale HPV, cu 8,45 milioane de femei expuse riscului de cancer de col uterin, provocat in proportie de 84,7% de tulpinile 16 si 18 ale acestui virus. Statisticile sunt cu atat mai ingrijoratoare cu cat exista deja un vaccin anti-HPV care neutralizeaza aceste tulpini si multe altele. Si totusi, consecinta directa a lipsei de informatie duce la mii de morti anuale care ar putea sa fie prevenite. Reunind specialisti, artisti si public intr-o serie de evenimente, proiectul Papiloma Party este conceput sa ajute la constientizarea si destigmatizarea bolilor cu transmitere sexuala, cu focus pe HPV, mai ales ca, de anul acesta, vaccinul se poate gasi si gratuit sau compensat pentru femei.

Echipa Papiloma Party este compusa din Alina Pietrareanu – regizoare si dramaturga, Cabiria Morgenstern, – producator creativ, Oana Rotaru, Bianca Marinescu si Anastasia Nane – performere, Andreea Novac – coregrafa, Sofia Zadar – creatoare a universului sonor si muzical, datejuice – artista 3D, Ciprian Facaeru – scenograf new media.

Arta contemporana trebuie sa isi asume responsabilitatea de a comunica despre subiecte arzatoare. Arta poate salva vieti intr-o maniera cat se poate de pragmatica.

Detalii despre proiect se gasesc pe site: www.ecosistemfestival.com la sectiunea Proiectele Sangri-La, pe Facebook si Instagram.