Anul trecut a fost al doilea cel mai de succes an din istoria economiei ungare din punctul de vedere al stimulării investiţiilor, pe baza acordurilor încheiate în 2024 vor fi făcute în Ungaria investiţii noi în valoare de 4000 de miliarde de forinţi – a declarat joi, la Budapesta, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó.

Potrivit comunicatului ministerului, ministrul a afirmat că ultimii ani au fost caracterizaţi de ameninţări şi crize, care şi-au făcut efectul, treptat, şi în economie. “Conflictele armate, ameninţările teroriste, criza din domeniul sănătăţii – toate acestea au provocat dificultăţi extreme pentru actorii economiei mondiale” – a subliniat el.

În acest context – a explicat el – urmarea este începerea unei noi ere în economia globală, schimbările au declanşat o competiţie globală acerbă pentru investiţii. Iar ţările care vor fi printre câştigătorii acestei noi ere vor fi determinate de capabilitatea lor de a atrage investiţii ce folosesc tehnologiile cele mai avansate – a spus ministrul.

În această competiţie, Ungaria, în ciuda dificultăţilor extreme, a avut o performanţă foarte bună şi în anul trecut (…) 2024 a devenit al doilea cel mai de succes an din istoria economiei ungare din punctul de vedere al stimulării investiţiilor” – a subliniat el.

De asemenea, el a reamintit că guvernul a semnat acorduri cu 77 de companii pentru noi investiţii în valoare totală de 4000 de miliarde de forinţi (9,63 miliarde de euro).

Péter Szijjártó a salutat faptul că majoritatea acestor proiecte de investiţii vor fi realizate de companii ungare, fiind încheiate acorduri cu 23 de companii, o cifră fără precedent.

El a subliniat că cel mai mare volum de investiţii este reprezentat de cele şapte companii chineze vizate, totalizând jumătate din valoarea totală a investiţiilor, dar există şi companii sud-coreene şi japoneze care au decis să facă investiţii mari.

Aproape 80% din valoarea totală a investiţiilor a fost adusă în Ungaria de trio-ul China-Coreea de Sud-Japonia. Gândiţi-vă, dacă am fi cedat presiunilor, dacă nu am fi rezistat atacurilor şi nu am fi pus în aplicare strategia de deschidere către Est, dacă nu ne-am fi angajat în strategia de neutralitate economică, dacă am fi lăsat să ne izoleze de investiţiile din Est, atunci multe mii de locuri de muncă şi miliarde de euro din investiţii ar fi ajuns în alte ţări” – a spus ministrul.

Neutralitatea economică este demonstrată şi de faptul că pe lista numărului de investiţii aduse în Ungaria anul trecut Germania se află pe locul 4, locul 5 este ocupat de SUA, iar locul 7 de Elveţia – adăugat el.

Ministrul a precizat că industria auto şi cea electronică constituie în continuare coloana vertebrală a noilor investiţii, dar industria alimentară a urcat pe locul al treilea şi s-a convenit asupra a 19 proiecte cu valoare adăugată ridicată care vor realiza în Ungaria centre de servicii pentru afaceri, investiţii în IT sau activităţi de cercetare şi dezvoltare