Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad – județul Timiș au depistat la controlul de frontieră un cetățean român care a încercat să intre în ţară cu o autoutilitară marca Renault Master, căutată de autorităţile din Polonia.

În data de 06.02.2024, ora 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, la volanul unei autoutilitare marca Renault Master, înmatriculată în România.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Polonia în data de 16.11.2023.

Şoferul a declarat faptul că a cumpărat autoutilitara din Polonia în data de 10.09.2023, a înmatriculat-o în România la data de 27.09.2023 și nu cunoaştea faptul că autoutilitara ar fi în atenţia autorităţilor.

Drept urmare, autoutilitara în valoare de aproximativ 13.000 euro a fost indisponibilizată la sediul instituţiei, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.