Sistemul fiscal din Ungaria va deveni cel mai complet din Europa, poate chiar şi din lume, în ceea ce priveşte sprijinul acordat familiilor cu copii şi angajaţilor, datorită măsurilor anunţate, inclusiv introducerea graduală a scutirii de impozit pe venit pentru mamele cu trei şi doi copii – a declarat, joi, la Budapesta, Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-ministrului Ungariei. Oficialul a promis, pentru a doua jumătate a anului, un plan de acţiune guvernamental complex pentru reducerea inflaţiei şi a anunţat lansarea unui program de rambursare a TVA-ului pentru pensionari.

Ministrul a subliniat că discursul premierului privind starea naţiunii a stabilit o serie de sarcini pentru executiv. Acesta a reamintit declaraţia lui Viktor Orbán, conform căreia anul 2025 va fi anul străpungerii atât din punct de vedere politic, cât şi economic. În acest sens, guvernul trebuie să implementeze cel mai mare program de reducere a taxelor din Europa, ale cărui detalii au fost deja discutate în cadrul cabinetului, a adăugat Gergely Gulyás.

În ceea ce priveşte noile măsuri, oficialul a precizat că, începând cu data de 1 octombrie, mamele cu trei copii nu vor mai plăti impozit pe venit (szja) atâta timp cât sunt angajate, ceea ce le va permite să îşi primească veniturile netaxate. Această măsură va afecta aproximativ 250 000 de mame şi va avea un impact bugetar anual de 200 de miliarde de forinţi (499,8 milioane euro).

Pentru mamele cu doi copii, scutirea de impozit pe venit va fi introdusă treptat, pe parcursul a patru ani. Începând cu 1 ianuarie 2026, măsura se va aplica mamelor sub 40 de ani, ceea ce va ajuta aproximativ 120 000 de persoane şi va implica un cost bugetar de 120 de miliarde de forinţi (299,9 milioane euro). Următoarea etapă, din 1 ianuarie 2027, va viza mamele cu vârsta între 40 şi 50 de ani (aproximativ 210 000-220 000 de persoane), iar din 2028 măsura va fi extinsă şi la categoria de vârstă 50-60 de ani (aproximativ 230 000 de persoane). Începând cu 2029, scutirea de impozit va fi aplicată şi mamelor de peste 60 de ani, de care vor beneficia aproximativ 110 000 de femei.

Ministrul a amintit că anterior a fost introdusă scutirea de impozit pentru mamele cu patru sau mai mulţi copii, iar noile măsuri completează acest sistem, transformându-l în cel mai extins sistem fiscal din Europa – şi, posibil, din lume – destinat sprijinirii familiilor şi muncii.

MTI