Felix Dogariu se numără printre primii cei mai buni opt floretiști ai Europei la cadeți. S-a clasat pe locul 7 în cadrul Campionatului European de Scrimă pentru cadeți și juniori.
Felix Dogariu, floretist legitimat la Politehnica Timișoara, a făcut parte din delegația României care participă, zilele acestea, la Campionatul European de Scrimă pentru cadeți și juniori, găzduit în Antalya, Turcia. Sportivul alb-violet e reușit să pătrundă printre primii cei mai buni opt floretiști ai Europei la cadeți, unde s-a duelat, luni, 24 februarie, cu Lucas Robinet, reprezentant al Franței, pentru un loc în semifinalele competiției.
A fost punctul final al competiției pentru Felix Dogariu. Reprezentantul României a cedat cu 8 – 15 și a terminat competiția pe poziția a 7-a.
Felix Dogariu a fost singurul român care a reușit calificarea pe tabloul principal al Campionatul European de Scrimă pentru cadeți și juniori.
Reamintim, Felix Dogariu este cel mai bine cotat floretist din România. Născut în 2008, sportivul Politehnicii Timișoara, domină cu autoritate întrecerile naționale la floretă, cadeți, unde conform clasamentului actualizat în 3 februarie 2025 de Federația Română de Scrimă, a acumulat un total de 77 de puncte. Pe poziția secundă, la mare distanță, cu 55,75 de puncta, este Andrei Știube de la ACS Floreta Timișoara.
Felix Dogariu ocupă primul loc și în clasamentul juniorilor, la floretă. Este pe prima poziție, cu un ranking de 28,75. Următorul clasat este Alexandru Macovei, un sportiv cu trei ani mai mare decât floretistul Politehnicii Timișoara, legitimat la Petrolul Ploiești. Tot în acest clasament, locul 10 este ocupat de Artiom Cecet, de la Politehnica Timișoara.
La Campionatul Național de cadeți și juniori, care a avut loc în perioada 23 – 26 ianuarie, în Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București sportivii Politehnicii Timișoara au câștigat șase medalii. Felix Dogariu a devenit campion național atât la cadeți, cât și la juniori. Coordonatorul secției de scrimă a Politehnicii Timișoara este Livius Buzan.