În urma unui denunț formulat de un polițist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Jimbolia, înregistrat la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș și care urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, vor fi efectuate cercetări cu privire la infracțiunea de dare de mită. Fapta este atribuită unui cetățean croat, care a oferit suma de 50 de euro pentru a nu îi fi verificate bunurile transportate.
În data de 15 aprilie 2026, în jurul orei 13:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră un cetățean croat, șofer al unui microbuz înmatriculat în Germania.
Cu această ocazie, polițistul de frontieră a observat că în actele înaintate de conducătorul auto se afla o bancnotă de 50 de euro. Întrebat despre prezența acesteia, bărbatul a declarat că banii sunt pentru ca polițistul de frontieră să nu efectueze verificări asupra bunurilor transportate, constând în bunuri second hand.
Polițistul de frontieră a refuzat categoric suma de bani și a informat cetățeanul croat că fapta sa constituie infracțiunea de dare de mită. Totodată, a fost formulat un denunț cu privire la fapta sesizată, acesta fiind înregistrat la Serviciul Județean Anticorupție Timiș și înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, cercetările privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită sunt coordonate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.







