Deși infrastructura de colectare a deșeurilor de baterii și acumulatori (DBA) și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) s-a extins în ultimii ani, România continuă să fie în urmă la capitolul participare reală. Rămânem printre statele cu cele mai scăzute niveluri de reciclare din Uniunea Europeană, cu un grad de circularitate de doar 1,3%. În același timp, la nivel european, mai puțin de jumătate din bateriile uzate și deșeurile electrice sunt colectate oficial, restul ajungând în gropile de gunoi, stocate în gospodării, tratate necorespunzător sau chiar exportate ilegal. Diferența nu mai ține doar de infrastructură, ci de implicare comunitară.
În acest context, concursul național „Nicio baterie la gunoi!” 2026, lansat de Asociația Volens în cadrul programului național de educație climatică Patrula de Reciclare, propune o soluție testată direct în comunități: implicarea școlilor ca motor de schimbare a comportamentelor și adoptare a „bunelor ecomaniere”.
Ediția a VII-a este lansată într-un moment aniversar – în luna aprilie se împlinesc 15 ani de când a fost lansat programul Patrula de Reciclare. Ediția marchează o extindere importantă: pe lângă colectarea de baterii și acumulatori portabili (DBA), competiția include și deșeurile electrice (DEEE), readucând în prim-plan direcția inițială a programului.
Concursul se desfășoară în 13 județe: Alba, Argeș, Brăila, București, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Olt, Timiș și Vâlcea, unde școlile participante transformă colectarea deșeurilor într-un exercițiu de educație aplicată, cu impact direct în comunitate.
De la acces la acțiune: ce se schimbă când se implică școala
Rezultatele edițiilor anterioare arată diferența dintre existența infrastructurii și utilizarea ei: în cele șase ediții de până acum, elevii și profesorii implicați au colectat și trimis la reciclare peste 16 tone de baterii. Pentru 2026, organizatorii și-au propus atingerea unei borne simbolice: 20 de tone.
În școlile participante, colectarea devine un obicei constant: elevii aduc baterii de acasă, familiile se implică, iar profesorii creează contexte în care reciclarea nu mai este un gest izolat, ci un comportament repetat și asumat.
17 premii și o nouă categorie pentru DEEE
Ediția 2026 va acorda 17 premii, dintre care unele sunt cumulabile, oferind echipelor șansa de a obține mai multe recompense. Premiile constau în echipamente și materiale didactice, adaptate nevoilor școlilor participante.
O noutate importantă este introducerea unui premiu pentru cea mai mare cantitate de DEEE colectată, categorie care extinde impactul competiției și în zona deșeurilor electrice, tema predilectă a Patrulei de Reciclare în primii 8 ani de activitate.
„Este esențial să ajungem la situația în care nicio baterie consumată nu mai ajunge la gunoi. Școlile au un rol decisiv în această schimbare de comportament. Prin astfel de proiecte, copiii devin ambasadori ai responsabilității în propriile familii, iar noi ne asigurăm că deșeurile colectate sunt gestionate corect și transformate în resurse recuperate”, a declarat Mihaela Șerban, administrator SisCoBat, partener principal al ediției.
„Ediția a VII-a a competiției „Nicio baterie la gunoi!” confirmă valoarea educației aplicate în schimbarea comportamentelor. Este un cadru în care elevii învață prin activități practice, iar profesorii pot integra teme de mediu în mod relevant și interdisciplinar. Revenim și la promovarea colectării responsabile a deșeurilor electrice. Astfel, reconectăm proiectul cu începuturile programului și oferim școlilor mai multe oportunități de implicare și impact în comunitate”, a declarat Alexandra Arnăutu, managerul programului Patrula de Reciclare.
Profesorii din orice unitate de învățământ preuniversitar (grădiniță, școală, liceu) aflată în județele menționate sunt invitați să se înscrie la concurs până la data de 8 mai 2026. Detalii pentru cadrele didactice, aici: https://www.patruladereciclare.ro/lansare-nicio-baterie-la-gunoi-2026/
„Nicio baterie la gunoi!” – școlile vor să trimită la reciclare cel puțin 3 tone de DBA și DEEE







