Guvernul ungar va lua o decizie privind declararea ca zi de doliu naţional a zilei înmormântării Papei Francisc – a declarat, luni, viceprim-ministrul Zsolt Semjén, pentru site-ul guvernamental kormany.hu.
Acest lucru este în concordanţă cu tradiţiile şi exprimă recunoştinţa naţiunii faţă de Sfântul Părinte, precum şi doliul naţiunii – a precizat politicianul.
Politicianul care este şi preşedintele Partidului Popular Creştin-Democrat din Ungaria (KDNP) a subliniat că a primit cu profundă tristeţe vestea decesului Papei. “Ungaria îi este recunoscătoare Sfântului Părinte nu doar în numele catolicilor, ci al tuturor maghiarilor, deoarece a vizitat comunitatea maghiară de trei ori. A venit la locul nostru de pelerinaj naţional, la Şumuleu Ciuc, în cadrul vizitei sale în Transilvania, apoi la Budapesta, la Congresul Euharistic Internaţional, iar mai târziu a efectuat o vizită apostolică în Ungaria” – a rememorat Zsolt Semjén.
Acesta a adăugat că imediat după aflarea veştii, atât preşedintele Ungariei, cât şi prim-ministrul au trimis scrisori de condoleanţe cardinalului camerlengo Kevin Joseph Farrell, în conformitate cu tradiţiile protocolare.
Zsolt Semjén a afirmat că Papa a fost pe bună dreptate numit omul păcii, deoarece, dacă cineva a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru pace, acela a fost el. “Angajamentul guvernului ungar faţă de pace a fost în armonie cu eforturile sale, susţinând în totalitate ideea ca pacea să fie restabilită şi ca diplomaţia să preia conducerea în locul armelor” – a subliniat vicepremierul.
În declaraţia pentru kormany.hu, Zsolt Semjén a vorbit şi despre relaţia specială dintre Papa Francisc şi poporul maghiar. “Papa Francisc a avut o legătură profundă cu maghiarii. A lucrat în Argentina printre călugăriţe maghiare, motiv pentru care, ori de câte ori întâlnea un maghiar, spunea în limba maghiară: ‘Isten éltesse!’ (Dumnezeul să vă binecuvânteze!) A nutrit întotdeauna o afecţiune deosebită pentru maghiari, lucru care s-a reflectat şi în vizita sa apostolică. El însuşi a afirmat că a fost profund emoţionat de iubirea cu care a fost primit de naţiunea maghiară” – a declarat politicianul.
MTI