Viktor Orbán rămâne cel mai popular lider de partid, iar popularitatea liderilor Coaliţiei Democratice (DK) şi Mişcării Patria Noastră (Mi Hazánk) depăşeşte, de asemenea, pragul de intrare în Parlament – a declarat Milán Pálfalvi, analist al Institutului Nézőpont, în emisiunea de sâmbătă dimineaţa al postului public de televiziune M1.
Potrivit unui sondaj realizat la sfârşitul lunii martie de către Institutul Nézőpont, în colaborare cu MTVA, Viktor Orbán îşi menţine poziţia de lider în competiţia dintre cei patru politicieni, cu un nivel de susţinere de 42%, în timp ce liderul Partidului Tisza, Péter Magyar, se situează la 37%.
O diferenţă similară, de cinci puncte procentuale, se înregistrează în favoarea Fidesz şi în privinţa popularităţii partidelor – a precizat analistul.
Prezentând rezultatele sondajului, Milán Pálfalvi a arătat: liderii celor două partide mai mici sunt semnificativ mai populari decât formaţiunile pe care le conduc. László Toroczkai are o popularitate de 16%, cu 8 puncte procentuale peste cea a partidului său, Mi Hazánk, iar Klára Dobrev înregistrează o popularitate de 8%, cu 5 puncte procentuale peste nivelul de susţinere al DK.
În cazul acestor două partide mai mici, popularitatea relativă a liderilor de listă poate constitui o rezervă de voturi, capabilă să atragă sprijin suplimentar din partea electoratului de opoziţie. Popularitatea personală a lui Klára Dobrev ar putea influenţa depăşirea pragului electoral de către partidul său – a spus analistul.
Acesta a apreciat că şi Fidesz ar putea dispune de rezerve suplimentare, întrucât, din cauza stilului agresiv al Tisza Párt, mulţi respondenţi evită să îşi exprime opinia în sondaje, însă în final vor vota cu partidul de guvernământ.
Referindu-se la incidentele de la evenimentul de campanie desfăşurat vineri seara la Győr, analistul a afirmat că susţinătorii Partidului Tisza “şi-au arătat colţii“. Evenimentele au demonstrat că acest tip de agresivitate este o caracteristică a partidului, iar declaraţiile anterioare ale lui Péter Magyar au fost de natură să incite publicul.
“Trebuie să acceptăm faptul că Péter Magyar a eliberat spiritul agresiv din sticlă şi nu îl va mai putea pune înapoi” – a concluzionat Milán Pálfalvi.
MTI







