Odată cu Ucraina am accepta şi războiul în Uniunea Europeană, care a fost înfiinţată ca o alianţă pentru pace, a declarat prim-ministrul maghiar Viktor Orbán, vineri, în emisiunea “Bună dimineaţa, Ungaria!” de pe postul public de radio Kossuth.

Să nu facem asta, să spunem nu aderării Ucrainei la UE, a subliniat Viktor Orbán.

Prim-ministrul a adăugat că în cele din urmă, procesul nu poate fi oprit; nu spune că este imposibil, dar este foarte greu. Prin urmare, este mai bine să fim clari încă de la început şi să nu permitem ca lucrurile să ajungă într-o fază în care întreaga Europă să ni se urce pe cap şi să ceară Ungariei să spună da. “Ori oprim acest proces acum, ori nu vom mai putea o să facem mai târziu“, a subliniat politicianul.

Aderarea Ucrainei la UE depinde şi de noi, maghiarii, iar noi nu prea vrem să spunem da acestui lucru, a arătat premierul.

Viktor Orbán a adăugat că potrivit deciziei UE – care a fost anunţată în faţa întregii opinii publice europene în sesiunea plenară a Parlamentului European, de către şeful comisiei – Ucraina trebuie acceptată în uniune până în 2030. “Au şi dat ordinul“, a spus prim-ministrul. “Toate partidele din Europa care susţin poziţia comisiei spun, cu o voce comună, că Ucraina ar trebui admisă în Uniunea Europeană“, însă guvernul maghiar se opune acestui lucru, a menţionat şeful guvernului de la Budapesta.

Premierul a specificat că opoziţia din Ungaria a organizat un vot pe această temă “şi a făcut-o într-un mod destul de corect“: singurul “partid aflat la putere la Bruxelles” a fost cel maghiar, care şi-a întrebat propriii susţinători ce părere au despre aderarea Ucrainei, iar 51% au fost pentru. “Aceasta este o dezbatere adevărată, reală, nu doar în Europa, ci şi aici, în Ungaria“, a subliniat Orbán.

Prim-ministrul maghiar a subliniat că o parte spune că Ucraina ar trebui acceptată în UE, aşa cum a ordonat preşedintele comisiei, până în 2030, şi există un alt punct de vedere – reprezentată de partidul de guvernământ – care spune că Ungaria este mai importantă decât Ucraina şi că admiterea rapidă a Ucrainei ar ruina Ungaria şi ar însemna faliment economic pentru maghiari.

În ceea ce priveşte războiul dintre Rusia şi Ucraina, Viktor Orbán a subliniat că ar fi bine ca în Europa să se pună capăt psihozei de război. Politicianul maghiar a menţionat că a sperat la un proces mai rapid, a crezut că va veni mai devreme momentul în care europenii îşi vor da seama că, fără Statele Unite ale Americii, sprijinirea Ucrainei nu ar avea sens. Fără Statele Unite ale Americii, Ucraina nu are nicio şansă să îşi menţină poziţiile actuale, cu atât mai puţine şi redobândească ceva, a spus Orbán.

Premierul a adăugat că a crezut că toată lumea va realiza că avem o singură opţiune şi o singură sarcină, aceea de a sprijini eforturile de pace ale preşedintelui american, însă nu asta este ceea ce se întâmplă.

Dacă am accepta Ucraina în UE, şi asta ar fi bine pentru noi toţi, eu aş spune cu bucurie da“, a explicat premierul, adăugând că este sigur de contrariul acestui lucru. De ce să ne facem singuri rău, când ar putea să ne fie bine sau cel puţin am putea să protejăm ceea ce am realizat până acum? – a întrebat Viktor Orbán.

Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat că în cazul unui aflux liber de forţă de muncă ucraineană, “ar fi ceva supraomenesc ca cineva să îşi poată proteja propriul loc de muncă“; astfel, cea mai mare realizare a ultimilor 15 ani, ocuparea deplină a forţei de muncă din ţară “ar putea să dispară total într-un an sau doi“.

Viktor Orbán a adăugat că aderarea Ucrainei ar rearanja complet fundamentele financiare ale economiei agricole europene, astfel încât “nu ar mai rămâne bani pentru fermierii maghiari“, iar sute de mii de familii ar fi puse într-o situaţie imposibilă. Agricultura maghiară ar suferi o decădere semnificativă, a mai spus Viktor Orbán despre consecinţele aşteptate.

Premierul a indicat că, prin lupte politice serioase, s-a reuşit deja obţinerea a 13 miliarde de euro, astfel au putut fi mărite în mod semnificativ salariile profesorilor din fonduri bugetare interne şi din fonduri europene, aceste salarii pot fi mărite în continuare. El a declarat că mai sunt încă peste zece miliarde de euro care trebuie aduse în ţară, iar el luptă pentru ca Bruxelles să plătească aceşti bani fără a impune condiţii.

Desigur, Bruxelles spune că, dacă ai lăsa să intre migranţii, dacă ai renunţa la protecţia copiilor, dacă ai renunţa la politica pacifistă în favoarea unei politici belicoase şi te-ai alinia lângă ceilalţi, atunci ai primi banii fără probleme. Eu însă spun că nu îi vrem la un astfel de preţ, mai bine luptăm pentru ei – a declarat Viktor Orbán.

El a spus: aceste resurse vor fi aduse în ţară cu orice preţ, deoarece “Ungaria are competenţe decizionale de care Uniunea Europeană are nevoie şi fără de care nu se poate descurca“. Aici este vorba de timp şi de luptă, în niciun caz de capitulare şi de supunere. Dacă cineva aduce aceşti bani în ţară îndeplinind cerinţele impuse de Bruxelles, va transforma, de fapt, Ungaria într-o colonie a Bruxelles-ului. Noi însă nu vom fi colonie – a declarat premierul.

Elogiindu-l pe papa Francisc, decedat în lunea Paştelui, Viktor Orbán a subliniat: în vremuri de război, cea mai mare moştenire pe care o pot primi părţile beligerante, întreaga civilizaţie europeană, occidentală şi chiar umană, este pacea însăşi.

Papa Francisc a fost un om al păcii. Acest lucru înseamnă, pe de o parte, că “a fost un om blând“, iar pe de altă parte, că “a fost neclintit în curajul său” – a afirmat el.

Prim-ministrul a explicat: în ultimii trei ani, a lua atitudine în favoarea păcii a însemnat să fii atacat, stigmatizat şi hărţuit zi de zi, Sfântul Părinte fiind şi el mereu ţinta reţelei de propagandă pro-război, care a încercat să-l convingă să renunţe la poziţia sa pacifistă – el însă nu a cedat.

Premierul a declarat: este un lucru fără precedent faptul că şeful bisericii catolice i-a vizitat pe maghiari de trei ori, de două ori în “Mica Ungarie” şi o dată la Şumuleu-Ciuc. Acest lucru putea avea şi motive personale, pe care nu le-a ascuns.

În Argentina, de unde a sosit la Roma, a colaborat cu călugăriţe maghiare şi cu o comunitate de credincioşi maghiari, îi cunoştea deci pe maghiari şi “făcea parte dintre cei care au decis că maghiarii sunt oameni buni, oameni cumsecade” – a spus Viktor Orbán. El a adăugat că, la întâlnirea lor personală, a şi simţit că, pe lângă comunitatea de credinţă, papa Francisc are şi un alt fel de simpatie, “o simpatie pe bază naţională. El era un argentinian care îi aprecia pe maghiari” – a afirmat premierul.

El a adăugat: urmăreşte cu emoţii evenimentele de la Vatican din perioada următoare, întrucât persoana celui care conduce biserica catolică are influenţă asupra Ungariei.

MTI