Joi, 23 aprilie a.c. la ora 11.00 în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara va avea loc vernisajul celei de-a doua etape a expoziției jubiliare intitulată MILLENNIUM CSANADIENSE MXXX – MMXXX.

Expoziția face parte dintr-o serie și este dedicată aniversării a 1000 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad în anul 1030, episcopie a cărei succesoare este și Dieceza de Timișoara, și va prezenta, în fiecare an, până în 2030 – anul jubileului – câte o etapă din istoria Bisericii noastre locale, ilustrând trecutul și prezentul vechii Episcopii de Cenad, precum și ale celor trei dieceze, înființate separat pe teritoriul acesteia după 1920: Dieceza de Timișoara, Dieceza de Szeged-Csanád și Dieceza de Zrenjanin/Becicherecul Mare. Astfel, seria de expoziții este organizată de cele trei dieceze surori, și va fi una itinerantă, fiind prezentată, pe rând, la Timișoara, la Seghedin și la Becicherecul Mare. Expoziția care se va deschide în 23 aprilie va prezenta perioada în care vechea Dieceză de Cenad s-a aflat sub dominația otomană, de la cucerirea cetății Timișoarei de către armata osmanlîilor, în anul 1552, până la eliberarea orașului și a întregului teritoriu al Diecezei, respectiv, al Banatului de către trupele conduse de prințul Eugeniu de Savoya, în anul 1716.

Vernisajul va fi deschis de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan și E.S. Martin Roos, episcop emerit de Timișoara. Expoziția poate fi vizitată până la mijlocul lunii iulie în Domul Sf. Gheorghe zilnic, respectând programul liturgic (în timpul Sf. Liturghii nu este permisă vizitarea expoziției).