Conform unei mai vechi tradiții, șvabii dunăreni vor participa din nou la un pelerinaj votiv la Altötting, Bavaria, în data de 11 și 12 iulie 2026. Motto-ul din acest an al pelerinajului este „O Femeie având pe cap o coroană de douăsprezece stele.”. Pelerini din mai multe țări dunărene participă în fiecare an la acest pelerinaj: din Ungaria, România, Serbia, Germania și Austria. A devenit deja o tradiție ca, în fiecare an, acest pelerinaj votiv al șvabilor dunăreni să fie condus de un episcop care activează într-una dintre diecezele din spațiul Dunării.
Programul este următorul:
Sâmbătă, 11 iulie 2026
Ora 15:00 – Sfânta Liturghie de deschidere în biserică, celebrată de pr. Johann Palfi canonic, cu participarea doamnei Gudrun Neumayer la orgă și a corului „Weidenthaler Mädels”. În continuare, conferință susținută de Dr. Raluca Nelepcu: „Ordinul Surorilor de Notre Dame”.
Ora 20:00 – Sfânta Liturghie de seară în Bazilica Sfânta Ana. Celebrant principal: pr. Karl Zirmer, la orgă: Gudrun Neumayer, împreună cu corul „Weidenthaler Mädels”. După Sf. Liturghie, procesiunecu lumânări spre capela de pelerinaj, cu cântece religioase.
Duminică, 12 iulie 2026
Ora 9:30 – Procesiune a delegațiilor cu steaguri, a grupurilor de pelerini, a grupurilor în port popular, a fetelor Mariei și a fanfarei HOG Sanktanna, de la Capela de pelerinaj până la Bazilică.
Deschiderea oficială și salutarea pelerinilor.
Ora 9:45 – Cuvântul laicilor: Dr. Kathi Gajdos‑Frank: „Compasiune și solidaritate – Europa sub ocrotirea Mariei”
Ora 10:00 – Sfânta Liturghie pontificală în Bazilica Sfânta Ana. Celebrant principal: E.S. László Böcskei, episcop diecezan de Oradea, președintele Conferinței Episcopale Catolice din România.
Concelebranți: pr. GR Klaus Rapp, pr. Paul Kollar, pr. Karl Zirmer, pr. Adam Possmayer, pr. Johann Palfi canonic. Cântă: grupul coral șvab dunărean din Landshut. Conducerea muzicală: Reinhard Scherer.
Ora 14:00 – Cântece mariane în Bazilică, cu Reinhard Scherer (Landshut).
Ora 14:00 – Cafea și discuții pentru generațiile mai tinere la „Hotel Plankl din Altötting”, împreună cu președintele St. Gerhards‑Werk Stuttgart, pr. GR Klaus Rapp.
Or 14:30 – Devoțiune mariană în Bazilică, cu pr. Paul Kollar și concelebranți. Binecuvântarea obiectelor de devoțiune.
Organizator: St. Gerhards‑Werk e. V., cu sprijinul: Gerhardsforum e. V.
Altötting este cel mai faimos și important loc de pelerinaj marian din sudul Germaniei. Inițiativa pioasă îi aparține părintelui iezuit P. Wendelin Gruber SJ, deja decedat, care a fondat acest pelerinaj de mulțumire către Maica Domnului Maria, protectoarea și salvatoarea populației germane asuprite din Europa Centrală și de Est, la mijlocul secolului al XX-lea.





