În Garnizoana Szolnok, pregătirea personalului şi nivelul tehnicii militare sunt adecvate provocărilor perioadei actuale – a afirmat luni Tamás Sulyok, Preşedintele Ungariei, cu ocazia vizitei sale la Garnizoana Szolnok, mai precis: la Baza nr. 86 de Elicoptere “Locotenent Aviator Ittebei Kiss József” din cadrul Forţelor de Apărare Maghiare.

Şeful statului maghiar, care îndeplineşte şi funcţia de comandant suprem al Forţelor de Apărare Maghiare a adăugat: fără echivoc, devotamentul personal şi angajamentul în privinţa cooperării, precum şi cunoştinţele profesionale temeinice caracterizează efectivul bazei. Acestea sunt foarte importante pentru a putea îndeplini chiar şi cele mai complexe misiuni – a remarcat el.

Şi demonstraţia de astăzi atestă că dispunem atât de tehnica militară, cât şi de cunoştinţele personale necesare – a precizat Tamás Sulyok.

Cu ocazia evenimentului, Tamás Sulyok, preşedintele republicii, a fost întâmpinat cu onoruri militare, după care a urmat o demonstraţie dinamică a tacticilor de luptă şi o prezentare statică a tehnicii militare.

MTI