Compania chineză BYD construieşte o fabrică de autobuze electrice la Komárom. Investiţia de 32 de miliarde de forinţi (aproximativ 406,66 de milioane de lei) va crea 620 de noi locuri de muncă – a anunţat vineri, la Komárom, ministrul afacerilor externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó.
Potrivit comunicatului ministerului: cu ocazia ceremoniei de punere a pietrei de temelie a noii fabrici de autobuze electrice BYD, ministrul a relatat că firma chineză va realiza o investiţie de 32 de miliarde de forinţi la Komárom, la care guvernul va contribui cu 3,1 miliarde de forinţi (aproximativ 39,4 milioane de lei), sprijinind astfel crearea a 620 de noi locuri de muncă.
Conform informaţiilor publicate, în urma proiectului va fi înfiinţat un laborator de testare pentru cercetare şi dezvoltare, iar capacitatea fabricii se va tripla, astfel încât vor putea fi produse anual 1250 de autobuze şi camioane electrice.
În discursul său, Péter Szijjártó a precizat că BYD este o companie aflată într-o creştere dinamică; astfel, în primele cinci luni ale acestui an a înregistrat un spor de 40% a numărului de vehicule vândute, ceea ce înseamnă că Ungaria s-a urcat într-un tren accelerat, pe care mulţi din Europa încearcă să-l prindă.
De asemenea, a reamintit că BYD a anunţat trei investiţii gigantice în Ungaria în decurs de un an şi jumătate, începând deja construcţia primei sale fabrici de automobile din Europa la Szeged. Compania a decis ulterior să-şi stabilească centrala europeană, precum şi centrul de cercetare şi dezvoltare la Budapesta; iar acum au purces la construirea acestei noi fabrici de autobuze la Komárom.
“Pentru toate cele trei investiţii a trebuit să înfruntăm o competiţie foarte serioasă. Şi pentru toate cele trei investiţii am concurat cu ţări din Europa de Vest. Astăzi, aceste curse pentru obţinerea de investiţii sunt atât de acerbe, încât unii îşi permit să recurgă şi la mijloace mai puţin acceptabile din punct de vedere moral” – a adăugat Péter Szijjártó.
MTI






