Jalen Nesbitt este noul jucător al echipei de baschet SCM Timișoara. Americanul în vârstă de 32 de ani, care joacă pe pozițiile 2/3, vine după o experiență cu echipa Santos, din campionatul mexican (LNBP).
În Mexic, Nesbitt a înregistrat medii de 8.4 puncte, 4.6 recuperări, 2.4 pase decisive și 1.7 intercepții pe meci. Anterior, în sezoanele 2023/2024 și 2024/2025, noul nostru jucător a evoluat la Golden Eagle Ylli în Superliga din Kosovo.
În sezonul 2024/2025, el a avut medii de 14.4 puncte, 6.9 recuperări, 2.3 pase decisive și 2.4 intercepții pe meci în 14 apariții și a fost recompensat cu mai multe premii individuale.
Nesbitt este un jucător cu o vastă experiență internațională, evoluând anterior în Danemarca (la Naestved), Luxemburg (Residence, Neschtefflingen), Slovacia (Iskra Svit), Spania (Castello, Villarrobledo, L’Alfas, Almansa) și Canada (Moncton Magic).
În SUA, Jalen Nesbitt a absolvit University of North Florida, în 2015, iar sezonul cu SCM Politehnica Timișoara va fi al unsprezecelea din cariera sa profesionistă.
Născut pe 12 iulie 1993 în Inman, Carolina de Sud, Nesbitt (1.98 m, înălțime) îl înlocuiește pe Starovlah Milic, de care clubul nostru s-a despărțit de comun acord, ca urmare a unei accidentări ce-l vaține pe tușă mai multe luni.
În etapa a VI-a a Ligii Naționale, SCM Politehnica Timișoara joacă luni, de la ora 19.00, pe terenul echipei Dina





