Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, se vor întâlni la Washington, în data de 7 noiembrie – a anunţat ministrul Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-ministrului Ungariei.
Gergely Gulyás a precizat că premierul ungar va fi invitatul preşedintelui american la Casa Albă, în data de 7 noiembrie. Potrivit ministrului, pregătirile pentru întrevedere se desfăşoară de mai mult timp, iar obiectivul este ca discuţiile să aducă rezultate atât pentru relaţiile bilaterale ungaro-americane, cât şi pentru economia ungară. În acest sens, vor fi adoptate acorduri privind cooperarea energetică, industrial-militară, economică şi financiară.
Acesta a menţionat că preşedintele Statelor Unite şi prim-ministrul Ungariei vor face anunţurile legate de aceste acorduri în faţa presei, la Casa Albă, în Biroul Oval, conform protocolului american obişnuit.
Ministrul a adăugat că întrevederea va oferi, totodată, ocazia unei discuţii privind perspectivele păcii şi stabilirea unui posibil calendar care ar putea conduce la o întâlnire americano-rusă şi, ulterior, la un acord de pace între Rusia şi Ucraina.
Gergely Gulyás a subliniat că pentru Ungaria este un motiv de satisfacţie faptul că în privinţa viitorului summit al păcii nu există divergenţe legate de loc, acesta va fi Budapesta. Totuşi, nu locul este cel mai important, ci atingerea unui acord de pace, a remarcat ministrul.
Şeful Cancelariei consideră esenţial faptul că prim-ministrul ungar, care în ultimii trei ani şi jumătate a fost singurul lider european în funcţie care a susţinut constant cauza păcii şi necesitatea dialogului cu părţile implicate în conflict, se va întâlni cu preşedintele american care, începând din ianuarie, sprijinit de puterea statului şi economiei Statelor Unite, urmăreşte acelaşi obiectiv.
Referindu-se la modul în care sancţiunile împotriva companiilor petroliere ruse afectează aprovizionarea Ungariei cu ţiţei, Gergely Gulyás a declarat că acestea nu influenţează direct alimentarea energetică a Ungariei şi nici achiziţiile din Rusia. Scopul Ungariei este ca preşedintele american, Donald Trump, să îşi menţină poziţia anterioară, iar Ungaria să beneficieze de o derogare de la orice sancţiune americană, pentru a putea continua importurile de ţiţei şi gaze naturale din Rusia.
Ministrul a subliniat că nu este vorba despre o chestiune ideologică: dacă cineva ar putea oferi securitate energetică similară la un preţ comparabil cu cel al ţiţeiului şi gazelor ruseşti, Ungaria este deschisă, însă, deocamdată, nu există oferte competitive.
Acesta a amintit că poziţia Ungariei privind sancţiunile a fost dintotdeauna clară: politica sancţiunilor europene nu şi-a atins scopul. Vom bloca orice sancţiune care contravine intereselor fundamentale ale economiei ungare – a precizat Gulyás, adăugând că importurile de energie din Rusia fac parte din aceste interese, deoarece Comisia Europeană nu oferă alternative viabile, iar tranziţia ar implica costuri semnificative, fără garanţii privind securitatea energetică şi preţurile.
Pentru Ungaria este esenţial ca aprovizionarea cu ţiţei şi gaze naturale să fie asigurată, deoarece fără acestea nu se poate menţine plafonarea preţurilor la utilităţi, iar în acelaşi timp interesul nostru este ca pacea să fie restabilită, a punctat şeful Cancelariei.
Răspunzând unei întrebări, Gergely Gulyás a precizat că în cadrul întâlnirii dintre preşedintele american şi prim-ministrul ungar se va discuta şi despre acordul de evitare a dublei impozitări.
Întrebat despre alternativele de aprovizionare, ministrul a afirmat că nu există în prezent nicio opţiune competitivă care să permită livrarea ţiţeiului în Ungaria la preţuri similare celor actuale, întrucât aceasta ar fi neprofitabilă pentru comercianţi. Şi Donald Trump a recunoscut situaţia specială a Ungariei, ca ţară fără ieşire la mare – a mai adăugat Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-ministrului Ungariei.
MTI





