Mișcarea pentru Lecturǎ, o inițiativă a Fundației Cǎrturești ce propune încurajarea lecturii și creșterea nivelului de educație prin citit, intrǎ în 2026 într-o nouă etapă, mai amplǎ și bogată în acțiuni, menită să transforme lectura într-o prioritate publică și într-un gest firesc al vieții de zi cu zi. Demersul pornește de la convingerea că o societate sănătoasă se construiește prin educație, iar lectura este una dintre cele mai accesibile și puternice forme de dezvoltare personală și comunitară.

Un moment definitoriu al noii ediții îl reprezintă semnarea Manifestului pentru Lectură de către zeci de personalități publice – între care se regǎsesc scriitori, artiști, regizori, jurnaliști, lideri de opinie – care devin ambasadori ai Mișcării pentru Lectură. Prin implicarea lor, aceștia și-au arǎtat susținerea publicǎ pentru acțiunile pe care Fundația Cărturești le va derula pe parcursul acestui an cu scopul de a promova lectura.

„Printre semnatarii Manifestului pentru Lectură se numără regizorii Nae Caranfil, Radu Jude, Cornel Porumboiu, Andrei Cohn, scriitorii Radu Paraschivescu, Emil Hurezeanu, Stelian Tǎnase, Iulian Bocai, Ioana Bâldea Constantinescu, Alina Purcaru, Cristian Fulaș, Bogdan Ghiu, Robert Şerban, Alex Moldovan, Andreea Răsuceanu, Cristian Teodorescu, Simona Sora, Ioana Bradea, Emanuela Ignățoiu-Sora, Răzvan Țupa, jurnaliștii Andreea Esca, Marius Constantinescu, Sever Voinescu, Alex Nedea, Liviana Tane, Doina Gecse-Borgovan, Marina Constantinescu, Hildegard Ignătescu și mulți alții*, cărora le mulțumim și public pentru implicare și îi invitǎm sǎ fie alături de noi și în următoarele etape. De asemenea, invitația de a se alătura Mișcării pentru Lecturǎ rămâne deschisă către toți cei care cred că viitorul se construiește prin educație, iar cititul joacǎ un rol esențial. Ne-am propus ca în al doilea an al programului cultural sǎ dăm o și mai mare amploare evenimentelor dedicate cărții, astfel cǎ în următoarele luni, vom organiza silent reading parties, întâlniri și dezbateri cu autori, caravane la sate și ieșiri din spații convenționale. Într-un context în care România are nevoie mai mult ca oricând de direcție și repere solide, vrem ca prin Mișcarea pentru Lectură sǎ transmitem un mesaj clar: schimbarea începe cu fiecare pagină citită”, afirmǎ Ana Niculescu, manager PR și comunicare Cărturești.

Ziua Internațională a Cărții, sărbătorită pe 23 aprilie printr-un maraton de evenimente

Noua etapă a Mișcării pentru Lectură începe pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, printr-un program special propus de AList, organizat la Cărturești Verona, unul dintre cele mai iubite spații culturale din București. Pe parcursul întregii zile, publicul este invitat la un maraton dedicat lecturii, care reunește cititori, autori, jurnaliști, creatori de conținut și personalități publice într-o serie de momente speciale, ce includ sesiuni de lectură și recomandări de carte susținute de invitați speciali, întâlniri cu autori, dezbateri despre lectura în era AI, ateliere creative și lansări de cărți pentru copii, precum și un Silent Book Club, în timpul căruia participanții vor citi împreunǎ, în liniște, timp de o orǎ. Evenimentul își propune să transforme librăria într-un spațiu viu al ideilor și al dialogului, unde lectura devine experiențǎ comunǎ și prilej de conectare între oameni.

Totodatǎ, pentru prima datǎ, Festivalul Internațional Shakespeare Craiova celebrează Ziua Shakespeare pe 22, 23 și 24 aprilie, în parteneriat cu librăriile Cărturești, printr-o serie de recitaluri de sonete ce vor fi găzduite în București, Cluj, Iași și Timișoara. „Galeria Shakespeare: Sonete Itinerante” propune o întâlnire cu intimitatea operei lui Shakespeare în care sonetele devin experiență vie, adusă în fața publicului. Inspirată din tema ediției 2026 „WILL matters / Voința naște materie”, inițiativa vorbește despre puterea cuvântului de a da formă trăirii și de a transforma poezia în prezență: un gest viu, împărtășit, în care sensul se construiește împreună cu publicul.

“Mișcarea pentru Lecturǎ” – un an de evenimente dedicate cărții

În următoarele luni, programul Mișcării pentru Lectură se va extinde printr-o serie de inițiative menite să aducă lectura mai aproape de comunitate prin organizarea de silent reading parties, întâlniri și dezbateri cu personalități din domeniul cărții, evenimente tematice în librării și spații culturale, caravane în sate din mai multe județe pentru a duce cărțile în zone cu acces redus la resurse culturale și campanii publice de conștientizare privind rolul lecturii în dezvoltarea societății.

Lista Ambasadori ai Mișcării pentru Lecturǎ

  1. Radu Jude
  2. Radu Paraschivescu
  3. Andreea Esca
  4. Iulian Bocai
  5. Cristian Fulaș
  6. Marius Constantinescu
  7. Ioana Bâldea Constantinescu
  8. Raluca Anton
  9. Liviana Tane
  10. Olga Ștefan
  11. Doina Gecse-Borgovan
  12. Mihai Radu
  13. Robert Șerban
  14. Cristina Bogdan
  15. Alina Purcaru
  16. Andreea Irimia
  17. Corneliu Porumboiu
  18. Nae Caranfil
  19. Andrei Cohn
  20. Alexandru Bălănescu
  21. Bogdan Ghiu
  22. Emanuela Ignățoiu-Șora
  23. Ioana Bradea
  24. Laura Covaci
  25. Lucian Georgescu
  26. Natalia Cebanu
  27. Mihai Bobonete
  28. Răzvan Țupa
  29. Dan Byron
  30. Cornel Ilie
  31. Richard Bovnoczki
  32. Sorin Neamțu
  33. Cristian Teodorescu
  34. Emil Hurezeanu
  35. Marina Constantinescu
  36. Sever Voinescu
  37. Stelian Tănase
  38. Bianca Cernat
  39. Marin Mălaicu-Hondrari
  40. Adriana Paraschiv
  41. Tudor Brătescu
  42. Valentin Anghel
  43. Alex Nedea
  44. Simona Popescu
  45. Andreea Răsuceanu
  46. Adrian Cioroianu
  47. Stere Gulea
  48. Tudor Ganea
  49. Radu Mârza
  50. Alex Tocilescu